Activitate de animare în comuna Vadu Moldovei din cadrul Directivei 36 F „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea Strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate”.
Echipa GAL Suceava Sud – Est a desfășurat în data de 10 decembre 2024, în comuna Vadu Moldovei, prima activitate de animare dedicată Strategiei de Dezvoltare Locală Monofond 2023-2027.
Scopul acestei întâlniri a fost promovarea teritoriului GAL, prezentarea intervențiilor din SDL și fondurile FEADR accesibile.
Ne străduim ca împreună să avem o colaborare fructuoasă pentru a pune în valoare ideile dumneavoastră de proiecte, care vor transforma comunitatea într-una de viitor.